Gala Internetics 2008Ediția nr. 8 a Internetics s-a terminat în seara asta, cu gala de premiere, în clubul Bamboo din București.

Dar să încep cu ziua de ieri, 29 octombrie, unde, într-o sală a hotelului Hilton, au avut loc seminariile Internetics 2008. Din păcate nu am putut ajunge la primul seminar, Atelier de productivitate şi experienţe noi pe Web, prezentat de Microsoft, sper să nu fi pierdut prea multe.

Din această ediție s-a introdus eficiența criteriu de jurizare, astfel la seminarul despre eficența online am aflat că lucrările participante au fost varză din punctul acesta de vedere. De ce s-a ajuns la această concluzie? Deoarece juriul, pentru a măsura eficiența unui site, s-a orientat după datele completate de participanți la înscrierea lucrărilor în concurs, iar organizatorii nu au anunțat importanța vitală a acestui aspect. Astfel, foarte mulți participanți nu au dat o mare atenție acelor câmpuri la înscriere și asa s-a ajuns la o mare polemică între juriu si participanți. Iar Marius Dosinescu a pus întrebarea care îmi stătea și mie pe buze: ce s-a jurizat? Prezentarea sau lucrarea în sine? Și bineînțeles juriul a ieșit învingător… ambele… Ca exemplu, designul unui site conta 30% din notă, iar eficiența avea cel mai mare procent din notă. Deci, într-o anumită măsură, au câștigat cei care au știut că acea prezentare contează foarte mult și au făcut-o bine, asta dacă chiar au fost eficienți.

Din câte știu eu de la edițiile anterioare Internetics, conta foarte mult designul unui site și faptul că trebuia să fie nou. Lansat mai tarziu de ediția precedentă Internetics, deci să nu aibă mai mult de un an pe piață. Acum acest aspect nu mai contează, iar pentru calculul eficienței sunt nevoie de date gen trafic, rată de conversie, etc. Deci un site nou, cu mai puțin de un an în piață, nu prea are șanse de câștig.

Seminarul oferit de IAB România, despre cifrele şi tendinţele în publicitatea online din Europa nu prea a fost așa de captivant, sala fiind jumătate goală, iar Ionuţ Oprea, director executiv IAB România, nu prea a putut răspunde multor întrebări adresate de participanții la eveniment.

Și cum spuneam la început, azi, 30 octombrie, a avut loc gala de premiere. Lume multă, lume bună, clubul era plin, muzică bună, organizatorii au făcut cinste, dar până într-un punct, când s-a atins plafonul și a trebuit să ne plătim consumația.

Ediție “eclipsată” de Webstyler și Coca-Cola, dar cu gust de Pepsi. Felicitări pentru premiile pe categorii și pentru marele premiu, Web Agenția Anului, celor de la Webstyler. La așa clienți (Coca-Cola, Nokia, PD-L, etc), așa site-uri și așa premii. Am fost deranjat de mulțimea de categorii pentru care nu s-au acordat premii și mi s-a parut penibil să se facă nominalizări acelor categorii fără câștigători.

Hostway a făcut treabă bună și a reușit să se promoveze foarte bine prin clipurile care anunțau categoria de concurs și prin mousepad-urile cadou date la plecare. Cred că au fost cei mai “vizibili” din lista de sponsori și susținători.

Petrecerea de după nu știu cât a mai durat, toată lumea se înghesuia spre garderobă. Mâine zi de muncă pentru pierdanți, trebuie să fie mai buni la anu și zi de petrecut pentru câștigători.

UPDATE: Lista completă a câștigătorilor a fost publicată pe site-ul Internetics.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,